Cultura si educatie

Calendarul evenimentelor culturale

Kabuki la Festivalul International de Teatru de la Sibiu

Natsumatsuri Naniwa no Kagami (Sinopsis)

Piesa s-a jucat pentru prima dată în anul 1745, fiind pusă în scenă de trupa Takemoto din Osaka.
Subiectul are la bază un fapt real, un asasinat comis de un negustor de peşte, în anul 1744, în suburbia oraşului Osaka. Popularitatea subiectului a determinat transpunerea acestuia într-o piesă de kabuki încă din luna august a anului 1745 de către compania Miyakoman Dayū din Kyōto, ajungându-se ca în luna decembrie a aceluiaşi an să fie interpretată la concurenţă de trei trupe mari din Osaka.
Piesa se deschide cu scena unui han din oraşul Sakai. Isonojō, fiul lui Tamashima Hyōdayū se distrează cu iubita lui, Kotoura. Deşi Kotoura era iubita lui Isonojō, Otori Sagaemon încerca şi el să intre în graţiile acesteia. Atunci apare Okaji, soţia lui Danshichi Kurōbei, un negustor de peşte din Sakai. La rugămintea mamei lui Isonojō, ea încearcă să-l convingă pe acesta să se întoarcă acasă, însă el nu se îndură să o lase pe Kotoura. În acel moment apare un grup de trei oameni gălăgioşi, dintre care doi sunt borfaşi şi unul este Issun Tokubei, un om serios. La cuvintele lui Tokubei, care povesteşte despre greutăţile vieţii lui, Isonojō se hotărăşte brusc să se întoarcă acasă. Prezenţa acestora acolo fusese însă un aranjament al lui Okaji.

Scena a doua se petrece în faţa porţii altarului shintoist Sumiyoshi. Băgat la închisoare pentru că se certase cu un servitor al lui Otori Sagaemon, Danshichi Kurōbei, eroul piesei, este salvat de la execuţie de intervenţia lui Tamashima Hyōdayū, dar este alungat din oraşul Sakai. De lângă salonul unui bărbier apare Tsuribune no Sabu, care a venit să îl întâmpine pe Danshichi. După ce îi transmite acestuia despre Isonojō, se îndreaptă către locul unde aştepta Isonojō, în timp ce Danshichi ia hainele pe care i le pregătise Sabu şi intră la bărbier ca să se aranjeze după perioada în care stătuse în închisoare.
Otori Sagaemon încearcă să o răpească pe Kotoura, care a venit să îl caute pe Isonojō, dar este salvată de către Danshichi, care o trimite la locul unde aştepta Isonojō şi apoi se îndreaptă şi el într-acolo. Danshichi este oprit de ajutoarele lui Sagaemon, cu care se ia la bătaie şi îi alungă. Atunci apare Tokubei şi se luptă puternic cu Danshichi, dar sunt despărţiţi de Okaji, care vine acolo cu copilul ei, Ichimatsu. Danshichi află de la Okaji că Tokubei jurase să aibă grijă de Isonojō, împreună cu soţia lui, Otatsu. Atunci, Danshichi îl ia de braţ pe Tokubei, fac un legământ de frăţie şi pornesc cu toţii spre Osaka.

Scena a treia se desfăşoară în casa lui Tsuribune no Sabu. Soţia acestuia Otsugi pregăteşte bucatele de sărbătoare cu ocazia festivalului de vară de la altarul shintoist Takatsu. Alaiurile de dansatori fac multă gălăgie. De fapt, la rugămintea lui Danshichi, Isonojō şi Kotoura sunt găzduiţi pe ascuns în casa lui Sabu. În momentul când, întors acasă, Sabu îi atrăgea atenţia soţiei lui, Otsugi, să aibă grijă ca cei doi să nu fie văzuţi de nimeni, vine în vizită la ei Otatsu, soţia lui Tokubei, care urma să se întoarcă la Tamashima şi vroia să îşi ia rămas bun. Otsugi se gândeşte ca Otatsu să îl ia cu ea şi pe Isonojō şi să-l ducă la Osaka. Întrucât Isonojō era într-un fel stăpânul lui Otatsu, aceasta acceptă să îl ducă la Osaka, însă Sabu nu este de acord, temându-se ca Isonojō să nu fie atras de frumuseţea tinerei Otatsu şi să apară probleme. Atunci, supărată din cauza neîncerederii cu care fusese tratată, Otatsu ia fierul încins pe care Otsugi prăjea peşte şi se răneşte la obraz, spunând că, dacă din cauză că ar fi seducătoare nu îi este încredinţat Isonojō, atunci ea şi Tokubei nu-şi pot face datoria faţă de stăpânul lor. Sabu hotărăşte până la urmă să îl încredinţeze pe Isonojō lui Otatsu.
Apar cei doi borfaşi care îl urmau pe Sagaemon, încercă să o fure pe Kotoura şi îl iau la bătaie pe Sabu, dar acesta îi învinge şi ei fug spunând că o să-l părăsească pe Sagaemon. În timp ce Otsugi asistă la această scenă, Otatsu pleacă împreună cu Isonojō. Pe când Otsugi era liniştită că lăsase totul pe seama lui Otatsu, apare Mikawaya Giheiji, socrul lui Danshichi cu palanchin. El îi arată o scrisoare lui Otsugi şi îi spune că a fost rugat de către Danshichi să o ia pe Kotoura, pe care o urcă în palanchin şi pleacă. Se întoarce Sabu, care îl învinsese pe Sagaemon, împreună cu Danshichi şi Tokubei. Danshichi se bucură când află că Isonojō i-a fost încredinţat lui Otatsu, dar se schimbă la faţă când aude că Giheiji a luat-o pe Kotoura. Îşi dă seama că acesta minţise şi se duce după el.

Undeva la marginea oraşului, Danshichi îl roagă pe Giheiji să-i dea palanchinul, însă Giheiji îl ocărăşte în tot felul întrucât nu fusese de acord ca Danshichi să se căsătorească cu Okaji. Danshichi adună nişte pietre, le înfăşoară într-un prosop şi le dă lui Giheiji spunând că sunt 30 de ryō, adunaţi de prietenii lui cât timp el a fost la închisoare. Avid, Giheiji este de acord să-i dea palanchinul înapoi. Când descoperă că a fost dus de nas, Giheiji îşi revarsă furia asupra lui Danshichi, îl calcă în picioare şi-i face o rană între sprâncene. În faţa socrului care îi era ca şi un părinte, Danshichi suporta fără să crâşnească, însă din încăierare, îl omoară pe Giheiji şi fuge ascunzându-se în mulţimea adunată la festival.

Acţiunea se mută în casa lui Kurobei. Din seara festivalului, acesta nu mai ieşise din casă. Tokubei vine să îşi ia la revedere, urmând să plece la Tamashima şi îi propune lui Danshichi să plece împreună, dar acesta nu vrea să audă. Atunci, Tokubei îi arată sandaua care căzuse în locul în care fusese omorât Giheiji. Bănuind că Danshichi l-a omorât pe Giheiji, îi propune acestuia să fugă la Osaka, dar Danshichi intră în altă cameră, fără să asculte. Descoperind o ruptură în haina lui Tokubei, Okaji începe să o coasă. Pe când Tokubei încerca să o convingă, sunt surprinşi de Danshichi, care rupe legământul cu Tokubei şi se iau la bătaie, dar apare Sabu care îi desparte. Danshichi îi scrie o scrisoare de despărţire lui Okaji şi intră iar în cameră, în timp ce Sabu o ia pe Okaji, frântă de plâns, şi pe Ichimatsu şi ies din casă. De fapt, înţelegând că Danshichi îl omorâse pe Giheiji, Sabu încercă să-i salveze de la pedeapsa cu moartea care s-ar fi răsfrânt şi asupra lor. După plecarea lor, oficialii vin să-l aresteze pe Danshichi. Tokubei, care ştia că Danshichi nu mai are nici o scăpare, le cere să-l ridice.

Danshichi, fugit pe acoperiş este înconjurat de cei care vroiau să-l prindă. Apare Tokubei, care prefăcându-se că îl ţine pe Daishichi, îi pune acestuia o salbă de bani la gât. Aceştia erau banii pe care îi pregătise ca să îl facă pe Danshichi să fugă la Tamashima. Amândoi aşteaptă ca atmosfera să se liniştească şi se năpustesc asupra celor care vroiau să-l prindă pe Daishichi.

Concursul de Discursuri in Limba Japoneza - editia a XII-a

Pe data de 15 martie s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a tradiţionalului Concurs de Discursuri în Limba Japoneză, organizat de Ambasada Japoniei şi Asociaţia Profesorilor de Limbă Japoneză din România, la care au participat 26 de concurenţi. Ne-am bucurat de sprijinul juriului, al directorului Şcolii Japoneze din Bucureşti, care alături de doamna Mikami, specialistul Fundaţiei Japonia din Cehia a adresat întrebările concurenţilor, şi al doamnei Hirano, specialistul Fundaţiei Japonia la Universitatea din Bucureşti. Competiţia a fost împărţită în două secţiuni, „concurenţi de la instituţiile cu japoneza limbă facultativă şi individual” şi „concurenţi de la instituţiile cu specializare în limba japoneză”. La fiecare dintre secţiuni au fost înscrişi 16, respectiv 11 concurenţi.

Prima secţiune a fost câştigată de către Andreea Pap, de la Asociatia "Shido" Tg. Mureş, cu speech-ul „Prietenul meu”, remarcându-se prin felul foarte cursiv în care a vorbit.Cea care a intrat în posesia biletului dus-întors până în Japonia, oferit de Japan Airlines a fost câştigătoarea celei de-a doua secţiuni, Alina Rădulescu, cu speech-ul „Stolul de cocori care dau curaj şi speranţă”, având ca temă bombardamentele atomice şi proclamând pacea mondială. Ea a apărut pe scenă ţinând în mână un stol de cocori din hârtie şi a vorbit despre Sadako, victima bombardamentului atomic şi despre monumentul memorial dedicat victimelor bombei atomice.

În continuare vi-i vom prezenta pe ceilalţi concurenţi, începând cu cei de la prima secţiune.

Primele două concurente au fost din Bucureşti, dar probabil au avut emoţii fiind deschizătoare de drum. Au uitat textul discursului pe care îl învăţaseră sau s-au emoţionat şi nu au putut să răspundă la întrebări. Cea de-a treia concurentă, o elevă de 15 ani, este un talent impresionant. A început japoneza pornind de la desenele animate. Îi place „Nanto”. Oare ce fel de benzi desenate or fi? Ea s-a adresat publicului să „fie ei înşişi”. Oare ce a vrut să însemne asta? Mihaela Cotelea de la Centrul Musashino din Brasov a vorbit despre „Speranţa care străluceşte precum stelele”, demonstrand ca Centrul Musashino are rezultate deosebite. Mihaela Vrănescu, de 17 ani, elevă de liceu de la Asociaţia Himawari din Iaşi a vorbit despre „Sesiunea de dezbareri”. Prima parte a fost bine, dar în partea a doua s-a impotmolit. Discursul „Printre perle, mă înroşesc” a fost rostit de Anca Eftenoiu cursiv, cu gesturi şi mimică. Daniela Bărbulescu de la Universitatea de Vest din Timişoara, cu tema „A trăi” a fost extrem de energică. Cel de-al zecelea concurent, Vlad Herţa din Tg. Mureş (Asociatia "Shido") a fost şi singurul băiat din concurs. A vorbit cursiv şi calm. Dacă va continua, va face progrese şi va deveni un talent remarcabil. Îşi doreşte „să studieze la o facultate din Japonia”. S-a prezentat foarte bine după doar un an şi jumătate de studiul al limbii japoneze. Următoarea concurentă, Bianca Moiceanu, în discursul „Eu şi internetul” a povestit despre şocul pe care l-a avut când o parteneră de discuţie de pe Hi 5 îşi schimba caracterul în funcţie de persoana cu care vorbea şi care i-a trimis nişte viruşi care i-au stricat calculatorul. Răspunsul ei „realitatea virtuală este periculoasă” a fost impresionant. Întrebată insa unde locuieşte a răspuns „în parc”, stârnind zâmbetul publicului. Bineînţeles trebuie să fi înţeles greşit întrebarea. Băloiu Alexandra a vorbit despre faptul că „Nu poţi face o limbă străină fără cultură”. Prin intermediul desenelor animate a fost atrasă de cultura japoneză şi a susţinut importanţa înţelegerii background-ului cultural.

Prima concurentă de la secţiunea a doua a fost Rania Hameed, de la Liceul „Ion Creangă” din Bucureşti. Discursul ei „Nu renunţa la dragoste” a fost splendid. Din loc în loc s-au simţit hazlii intonaţii din dialectul Kansai. Întrebările au fost prea abstracte şi greu de răspuns. Întrebată ce cărţi citeşte acum, a răspuns regretabil cu frânturi din titlurile câtorva opere de Haruki Murakami. Cea de-a doua concurentă a fost Letiţia Arhip, tot de la Liceul „Ion Creangă”. În discursul „De ce greşim?” a prezentat un proverb românesc interesant, „greşeşte ca să ajungi deştept”. A învăţat prea mult discursul pe de rost şi nu a mai reuşit să răspundă la întrebări. Cea de-a treia concurentă, Lucia Ioana Popa a câştigat locul II, vorbind despre „Handicapul de comunicare”, pe care l-a avut cu un japonez, pe care l-a cunoscut la Paris. Vrând să-i spună acelui japonez că el „are succes la femei”, i-a scris fără să caute bine ce înseamnă „eşti un Don Juan”, şi mai mult, din greşeală a trimis mail-ul pe adresa unui prieten al aceluia, atrăgându-şi antipatia amândurora. Până la urmă lucrurile s-au lămurit în ajunul întoarcerii acasă. A legat întâmplarea de faptul că a şti o limbă străină nu înseamnă numai a-i cunoaşte gramatica, ci sunt importante şi substraturile culturale. Cea de-a patra concurentă a fost Raluca Cioclu de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj. În discursul ei a prezentat „Prejudecăţile” faţă de japonezi. Oana Sânziana Blaga, tot de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj a vorbit despre „Lumea cuvintelor” şi despre ciudăţenia omofonelor care există în română şi japoneză. Ana Puiu de la Liceul „Ion Creangă” din Bucureşti a prezentat discursul „Să apărăm animalele”, afirmând că îi „este ruşine că s-a născut om când vede că animalele sunt chinuite”. În discurs a pomenit şi despre balene, dar nu şi despre Japonia, insă compătimind „omorârea balenelor”, probabil se gândea şi la Japonia. Ultima concurentă a fost Alexandra Păun, de la Universitatea Bucureşti. „GO-ul pe care l-am învăţat de la un copil de 6 ani” a fost un subiect interesant, afirmând că punctele de intersecţie de pe tabla de GO o duc cu gândul la lumea oamenilor.

La fel ca şi anul trecut, şi anul acesta au fost foarte interesante dizertaţiile participanţilor referitoare la Japonia, la probleme de ordin internaţional sau la meditaţiile înflăcărate despre dragoste. Este îmbucurător interesul puternic al participanţilor faţă de Japonia şi deopotrivă se simte necesitatea organizării de evenimente culturale pentru ca aceştia şi românii, în general, să nu îşi piardă acest interes.

Inapoi