Ambasada Japoniei in Romania
在ルーマニア日本国大使館

Vize

Viza de sedere cu familia ("Dependent")
Este destinata persoanelor care urmeaza sa insoteasca in Japonia sotul/sotia/parintii (care nu sunt cetateni japonezi). De obicei, acestia (sotul/sotia/parintii) au o viza de lucru sau de studii in Japonia si trebuie sa aiba venituri suficiente pentru a putea sprijini persoana care ii insoteste in calitate de Dependent.

Durata de sedere
depinde de la caz la caz; de obicei 1 an.

Documente necesare
Un formular completat si semnat
O fotografie tip pasaport (lipita pe formular; fara capse, agrafe etc.)
Pasaport valabil
Certificatul de Eligibilitate obtinut de la Immigration Office din Japonia

Se mai pot cere, dar numai daca este nevoie:
O copie dupa pasaportul si A.R.C. (Alien Registration Card) al sotului / sotiei / parintilor care lucreaza sau studiaza in Japonia;
Acte de stare civila care dovedesc relatia de familie;
Documente referitoare la suportarea cheltuielilor detalii

  1. Daca cheltuielile sunt acoperite de solicitantul de viza atunci trebuie o adeverinta de la serviciu avand mentionat salariul si un extras de cont bancar cu care se dovedeste existenta fondurilor necesare.
  2. Daca cel care face invitatia acopera cheltuielile, atunci este nevoie de:
    • scrisoare de garantie (model) intocmita de cel care face invitatia
    • adeverinta de venituri a celui care face invitatia
      • Se accepta numai adeverinte de venituri eliberate de autoritatile publice – in general, de la primarie. Denumirea documentelor respective este shotoku shomei sau nozei shomei.
      • O simpla adeverinta de la locul de munca cu mentionarea salariului nu este suficienta. Numai in cazuri exceptionale, cand documentele sus-mentionate nu pot fi obtinute din motive obiective, se accepta dovezi ale sumelor existente in conturi bancare si copii ale carnetului de banca.
    • certificat de adresa
      • Daca cel care face invitatia este cetatean japonez, atunci acesta poate obtine certificatul de adresa de la primaria de care apartine. (In japoneza certificatul de adresa se numeste juminhyo.)
      • Daca este un cetatean strain, atunci este nevoie de copie dupa pasaport (pagina cu date personale si paginile cu vize de Japonia) si copie dupa A.R.C. (Alien Registration Card).
    • adeverinta de la serviciu a celui care face invitatia
      • Denumirea in limba japoneza a documentului este zaiseki shomei sau zaishoku shomei.
      • In cazul in care garantorul are propria sa firma sau este liber profesionist se pot depune, in loc de adeverinta de la serviciu, documente care sa explice situatia respectiva: acte ale firmei, adresa si numarul de telefon, genul de activitati liber-profesioniste, etc.
      • Un act important si care este recomandat in asemenea situatii este certificatul de inmatriculare al firmei (in japoneza, kaisha no tokibo).

Puteti afla mai multe detalii despre Certificatul de Eligibilitate apasand aici.

Inapoi

(c) Ambasada Japoniei in Romania