Comemorare a 40 de ani de la tragedia nucleară de la Cernobîl

2026/4/22
Pe 22 aprilie, Ambasada Japoniei în România, în parteneriat cu Institutul Diplomatic Român, Ambasada Ucrainei în România și Ambasada Suediei în România, a organizat un simpozion dedicat siguranței nucleare, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la accidentul de la Centrala nucleară de la Cernobîl.
Ambasadorul Takashi Katae a subliniat faptul că, având experiența incidentului de la centrala din Fukushima, Japonia a înființat o Autoritate de Reglementare Nucleară independentă și că este necesar să se mențină o astfel de reglementare, standarde stricte, transparență deplină și decizii bazate pe dovezi științifice, precum și o cultură a siguranței solidă.
Profesorul Noboru Takamura de la Universitatea Nagasaki, care a participat online, a comparat datele din Hiroshima, Nagasaki și Cernobîl și a prezentat dovezile medicale care demonstrează modul în care restricțiile alimentare rapide impuse la Fukushima au protejat sănătatea copiilor.
De asemenea, Ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Dl. Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Suediei în România, E.S. Dna. Anna Hallerman, și Directorul Institutului Diplomatic Român, Dl. Gheorghe-Vlad Nistor, au rostit scurte alocuțiuni, iar reprezentanții autorităților de reglementare în domeniul nuclear din Ucraina și România, precum și directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, au susținut prezentări și au participat la sesiuni de întrebări și răspunsuri.
Japonia rămâne angajată în construirea unui viitor sigur, bazat pe știință, alături de partenerii noștri, printre care se află și România, Ucraina și Suedia.