Ședință de informare organizată de Ambasada Japoniei în România înaintea vizitei în Japonia a delegației InnovX MoonShotX
2026/6/17
Pe 17 iunie, Ambasada Japoniei în România a organizat o ședință de informare înaintea vizitei în Japonia a delegației InnovX MoonShotX, care va avea loc între sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie. MoonShotX este un program organizat de InnovX pentru sprijinirea extinderii internaționale a start-up-urilor și scale-up-urilor. În cadrul acestei ediții, pentru prima dată în istoria programului, a fost inclusă o vizită în Japonia.
La deschiderea ședinței, Ambasadorul Takashi Katae a adresat un mesaj de bun venit, exprimându-și speranța că această inițiativă va contribui la consolidarea schimburilor economice și a cooperării în domeniul start-up-urilor dintre Japonia și România. Ulterior, Adjunctul Șefului Misiunii, Hiroshi Kudo, a susținut o prezentare despre activitatea ambasadei, evoluția relațiilor diplomatice și economice dintre cele două țări, precum și despre politica Guvernului Japoniei de promovare a investițiilor străine directe și oportunitățile oferite de piața japoneză.
La rândul său, Diana Dumitrescu, CEO și fondatoare a InnovX, a mulțumit Ambasadei Japoniei pentru organizarea sesiunii de informare și și-a exprimat încrederea că vizita în Japonia va deschide noi oportunități de colaborare și dezvoltare pentru companiile participante.
Ambasada Japoniei în România își reafirmă angajamentul de a sprijini în continuare dezvoltarea relațiilor economice dintre Japonia și România și de a contribui la intensificarea cooperării dintre mediile de afaceri ale celor două țări.