Înscrieri pentru programul MIRAI 2023

2023/8/1
Anunțăm deschiderea înscrierilor pentru programul MIRAI, care promovează schimburile și înțelegerea asupra Japoniei. Programul MIRAI este un program de schimb pe termen scurt, lansat de Guvernul Japoniei în anul 2015, prin intermediul căruia studenți la cursurile de licență, master sau doctorat sau tineri angajați sunt invitați în Japonia.
Denumirea programului – MIRAI - înseamnă "viitor" în limba japoneză și reprezintă inițialele următoarelor cuvinte cheie ce definesc obiectivele acestui program:
Mutual understanding, Intellectual Relations and Academic exchange Initiative (înțelegere reciprocă, relații intelectuale și inițiative de schimb academic).
Acest program contribuie la punerea bazelor pentru viitoarele relații dintre țările europene și Japonia, având următoarele trei obiective:
  1. Promovarea încrederii și a înțelegerii reciproce între japonezi și europeni și punerea bazelor unei prietenii și cooperări viitoare.
  2. Promovarea unei mai bune înțelegeri a economiei, societății, istoriei, culturii diverse, politicii și diplomației Japoniei.
  3. Promovarea atracțiilor Japoniei prin intermediul mijloacelor de comunicare, inclusiv rețelele de socializare.
※Pentru mai multe informații despre acest program, vă rugăm să accesați linkurile de mai jos și să verificați indicațiile din "Ghidul de aplicare" (Application Guidelines).

Detalii despre program

Participanții din România pot aplica pentru una dintre următoarele secțiuni/teme ale programului:
(1) MIRAI Visiting Japan Program
- Diplomație și strategii de securitate (perioada deplasării în Japonia: 14-21 noiembrie 2023)
- Economie și afaceri (perioada de desfășurare a programului: 14-21 noiembrie 2023)
- Mediu și ecologie (perioada programului în Japonia: 14-21 noiembrie 2023)
- Știință și tehnologie (perioada programului în Japonia: 13 -20 februarie 2024)
(2) MIRAI Online Program
Descoperirea regiunilor și a culturilor (program online: aproximativ 10 zile consecutive în intervalul 1 - 20 octombrie 2023)

Modalități de înscriere

Vă rugăm să citiți cu atenție Ghidul de aplicare (Application Guidelines), să completați formularul de înscriere de pe site și să încărcați documentele solicitate până la data limită anunțată.
 
(1) MIRAI Visiting Japan Program
*Termenul limită de înscriere: 11 septembrie 2023
 
(2) MIRAI Online Program
*Termenul limită de înscriere: 11 septembrie 2023
 

Contact

Vă rugăm să citiți cu atenție instrucțiunile de aplicare.
Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, vă rugăm să contactați Ambasada Japoniei în România:
E-mail: culture@bu.mofa.go.jp
Telefon: (+40-21) 319-1890