Decernarea Ordinului Meritul Cultural actorului japonez Kuranosuke Sakaki
2026/9/12
Pe data de 12 septembrie a.c., a avut loc la reședința D-lui Ambasador ceremonia de înmânare din partea D-nei Ministru al Afacerilor Externe al României, D-na Oana Țoiu, a Ordinului „Meritul Cultural” (gradul de Comandor, categoria D „Artele spectacolului”), actorului japonez Kuranosuke Sasaki.
Domnului Sasaki i-a fost conferit aceast Ordin de către președintele României, Nicușor Dan, în semn de recunoaștere a eforturilor depuse de dumnealui în România pentru consolidarea diplomației culturale și a dialogului bilateral, precum și pentru promovarea la nivel internațional a dramaturgilor și a teatrului românesc.
Domnul Sasaki a colaborat până acum de trei ori cu regizorul român Silviu Purcărete, iar anul trecut a interpretat rolul principal în piesa „Iona” de Marin Sorescu, la inițiativa D-lui. Constatin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, contribuind la promovarea teatrului românesc în lume, prin spectacole susținute în șase orașe din patru țări est-europene și în șase orașe mari din Japonia.
În cuvântul său, Dl. Ambasador Katae i-a transmis felicitări domnului Sasaki, subliniind importanța pe care o are această distincție pentru schimburile culturale dintre Japonia și România și exprimându-și speranța că artiștii din ambele țări vor continua să colaboreze și pe viitor.