Festivalul Culturii Asiatice - ediția a IV-a

2026/10/3
Pe data de 3 octombrie a.c. Ambasada Japoniei a participat la cea de-a 4-a ediție a Festivalului Culturii Asiatice, organizată la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” de către corpul diplomatic din Asia.
Ambasada Japoniei a participat la parada costumelor tradiționale cu kimonouri ușoare de vară - yukata - și a prezentat un stand unde publicul a putut experimenta caligrafia japoneză, origami, kendama și îmbrăcarea yukata.
A fost o zi minunată, în care numeroșii vizitatori au putut să se bucure de diversitatea culturală a Japoniei și a Asiei.
Le mulțumim tuturor celor care au fost prezenți și așteptăm cu nerăbdare să ne revedem anul viitor. ✨