Lucrări de reabilitare ale Grădinii Japoneze din Parcul Mihai I (Herăstrău) cu experți japonezi

2026/11/5
Vești bune despre Grădina Japoneză din incinta parcului Mihai I (Herăstrău), îndrăgită de mulți bucureșteni!
În perioada 26-28 octombrie a.c., domnii Takuhiro Yamada și Kazuhiro Muraoka, specialiști în grădini japoneze au vizitat România, ocazie cu care au făcut câteva lucrări de reabilitare a Grădinii Japoneze și au oferit îndrumări privind întreținerea și administrarea Grădinii reprezentanților Administrației Domeniului Public a Municipiului București (ADPMB).
Acest proiect a fost realizat cu sprijinul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Turismului din Japonia, al Organizaței pentru Peisaj și Infrastructură Verde Urbană din Japonia, al Asociației Japoneze a Constructorilor de Grădini, al Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” al Universității Româno-Americane,  și al voluntarilor acestuia, precum și al Grupului de studiu ikebana al Școlii Sōgetsu din București și al JTI.
Cei doi specialiști au avut un schimb de opinii cu Dl. Ciprian Ciucu, Primar General al Municipiului București, la reședința D-lui Ambasador, iar Dl. Prof. Yamada a susținut o prelegere despre grădinile japoneze la sediul PMB.
Este pentru a doua oară când cei doi specialiști efectuează lucrări de reabilitare a Grădinii Japoneze din București. De această dată lucrările au constat în principal în tăierea copacilor în stil japonez, amplasarea unor pietre de trecere în jurul felinarelor de piatră și plantarea de copaci, ceea ce a accentuat și mai mult atmosfera unei grădini japoneze tipice.
Le mulțumim din suflet atât celor doi specialiști japonezi, cât și tuturor angajaților ADPMB, care au efectuat lucrările de reabilitare pe ploaie, precum și voluntarilor Universității Româno-Americane, care i-au sprijinit. Pentru a păstra împreună frumusețea Grădinii Japoneze, vă adresăm și dumneavoastră, dragi vizitatori ai Grădinii Japoneze, rugămintea de a nu vă urca în copaci, de a nu scutura florile sau frunzele copacilor, de a nu intra cu bicicleta, de a nu mai vandaliza cu graffiti stâncile și pietrele amplasate și de a nu arunca pietrișul de pe alee în lac. Vă multumim foarte mult pentru înțelegere și cooperare!
Vă așteptăm în luna aprilie anul viitor în Grădina Japoneză recent reabilitată, cu ocazia tradiționalului „Festival al florilor de cireș” (HANAMI)!