Problema insulelor Takeshima

Poziția clară și coerentă a Japoniei privind suveranitatea sa asupra insulelor Takeshima


Prin prisma faptelor istorice și a dreptului internațional, insulele Takeshima sunt parte integrantă a teritoriului japonez.

Ocuparea insulelor Takeshima de către Republica Coreea este ilegală și fără nici o bază în legislația internațională. Orice fel de măsuri pe care Republica Coreea le ia față de insulele Takeshima, bazate pe o astfel de ocupare ilegală, nu au nici o justificare în temeiul legii.

Japonia dorește să rezolve aceast litigiu privind problema suveranității sale asupra insulelor Takeshima într-o manieră pașnică și calmă, în conformitate cu legile internaționale.

Notă: Republica Coreea nu a prezentat nici o dovadă clară care să ateste faptul că a controlat efectiv insulele Takeshima înainte de 1905, când Japonia a început să controleze efectiv aceste insule, reafirmându-și suveranitatea teritorială asupra acestora.

Date privind insulele Takeshima

1. Prezentare pe scurt Insulele Takeshima reprezintă un grup de insule, compus din insulele Higashijima (Mejima) și Nishijima (Ojima), înconjurate de câteva zeci de insule mici, aparținând orașului Okinoshima din prefectura Shimane.

2. Localizare Sunt poziționate în Marea Japoniei, la aproximativ 158 km nord-vest de arhipelagul Oki, la 37°14' latitudine nordică și 131°52' longitudine estică.

3. Suprafață Suprafața totală este de aproximativ 0,20 kilometri pătrați.

4. Natură Insulele sunt de natură vulcanică, cu vârfuri înalte care ies din mare, înconjurate de pereți stâncoși. Sunt sărace în vegetație și surse de apă potabilă.

5. Utilizarea de către japonezi La începutul secolului XVII, japonezii le foloseau ca zonă propice pescuitului de lei de mare și scoici abalone. În special pescuitul de lei de mare a s-a dezvoltat pe deplin începând cu prima parte a anilor 1900.

Poziția Japoniei privind suveranitatea sa asupra insulelor Takeshima și ocuparea ilegală de către Republica Coreea

Japonia a recunoscut din cele mai vechi timpuri existența insulelor Takeshima, așa cum reiese și din numeroasele documente și hărți de demult. La începutul secolului XVII, cu autorizarea oficială a guvernului (Shogunatul Edo), japonezii foloseau insulele Takeshima drept reper pentru navigație sau ca loc de acostare în drumul lor spre insulele Utsuryo, și deopotrivă pentru a pescui lei de mare și scoici abalone. Japonia și-a stabilit suveranitatea asupra insulelor Takeshima cel mai târziu la mijlocul secolului al XVII-lea.

La începutul anilor 1900, locuitorii de pe insulele Oki din prefectura Shimane au solicitat din ce in ce mai puternic stabilizarea unui pescuit de lei de mare regularizat. În acest context, în ianuarie 1905, prin hotărâre de guvern, Japonia a anexat insulele Takeshima prefecturii Shimane reafirmându-și astfel suveranitatea asupra acestora. Ulterior, Japonia și-a exercitat pașnic și continuu suveranitatea asupra insulelor Takeshima, prin înregistrarea lor în Registrul Teritorial, permiterea pescuitului de lei de mare și colectarea unei taxe pentru folosirea teritoriului aflat în proprietatea statului, fără să întâmpine rezistență din partea altor state. Astfel, suveranitatea deja stabilită a Japoniei asupra insulelor Takeshima a putut fi susținută clar și față de alte țări, în dreptul internațional modern.

În procesul redactării Tratatului de Pace de la San Francisco (semnat pe 8 septembrie 1951 și intrat în vigoare pe 28 aprilie 1952), alcătuit de SUA, incluzând dispozițiile finale privind teritoriile japoneze după cel de-al doilea război mondial, Republica Coreea a cerut SUA, să includă insulele Takeshima printre teritoriile la care Japonia trebuie să renunțe. Însă, SUA a respins ferm cererea Republicii Coreea, menționând că ”insulele Takeshima nu au fost niciodată tratate ca o parte a teritoriului corean, fiind teritoriu japonez”. Acest lucru a fost clarificat de documentele diplomatice făcute publice de guvernul SUA.
În acest context, în Tratatul de Pace de la San Francisco se stipulează că teritoriile la care Japonia trebuie să renunțe sunt: ”Coreea, inclusiv insulele Quelpart, Port Hamilton și Dagelet”, insulele Takeshima fiind în mod intenționat excluse dintre acestea. Astfel, Tratatul de Pace de la San Francisco, care a stabilit ordinea mondială de după cel de-al doilea război mondial stipulează că insulele Takeshima sunt teritoriu japonez. De asemenea, după intrarea în vigoare a Tratatului, SUA a anunțat Japonia că va folosi insulele Takeshima ca zonă de exerciții de bombardament. Astfel, printr-un acord cu SUA, Japonia desemneză insulele Takeshima drept zonă de exerciții de bombardament și face public acest lucru. Insulele Takeshima au fost recunoscute clar ca teritoriu al Japoniei în contextul ordinii mondiale de după cel de-al doilea război mondial.

Cu toate acestea, în ianuarie 1952, chiar înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de Pace de la San Francisco, Republica Coreea a stabilit unilateral ceea ce este cunoscut sub numele de ”linia Syngman Rhee” și a inclus insulele Takeshima în interiorul acesteia. Acest act a contravenit fără echivoc legislației internaționale și Japonia a protestat prompt și puternic, declarând că nu recunoaște această linie. Cu toate acestea, ulterior, Republica Coreea a detașat permanent personal de securitate pe insule și a construit spații de locuit și de monitorizare, un far și facilități de acostare. Această ocupare prin forță a insulelor Takeshima de către Republica Coreea nu are nici o bază în legislația internațională. Japonia a protestat strict de fiecare dată față de Republica Coreea, cerând retragerea acesteia. Orice măsuri bazate pe o astfel de ocupare ilegală nu au nici o justificare legală și nici vreun efect juridic pe baza căruia Republica Coreea să solicite suveranitatea asupra insulelor Takeshima. *1, *2

După încheierea celui de-al doilea război mondial, Japonia a urmat constant calea unui stat pașnic și pentru a rezolva cu mijloace pașnice problema privind suveranitatea asupra insulelor Takeshima, din 1954 până în prezent a propus de 3 ori adresarea la Curtea Internațională de Justiție, însă Republica Coreea a refuzat de fiecare dată. Este extrem de regretabil faptul că Republica Coreea, care îndeplinește un rol important în diferite zone ale comunității internaționale a întors spatele unei propuneri de soluționare bazată pe legislația internațională. Japonia va continua să ia măsurile adecvate pentru rezolvarea acestei dispute cu calm și pașnic, în conformitate cu legislația internațională.

*1 În anul 2012, Lee Myung-bak, președintele Republicii Coreea de la acea vreme a pășit pentru prima dată pe insulele Takeshima în calitate de președinte în funcție. Și după aceea, membri ai Guvernului sau ai Adunării Naționale a Republicii Coreea au debarcat pe insulele Takeshima. Cel mai recent, au sosit pe insulele Takeshima Moon Jae-in, fostul președinte al Partidului Minjoo, în Iulie 2016, iar în August 2016 o delegație de 10 parlamentari coreeni, condusă de Na Kyung Won, parlamentară din partea partidului Saenuri. După fiecare astfel de incident, Japonia a transmis imediat Guvernului Republicii Coreea faptul că a fost un act inacceptabil și extrem de regretabil în lumina poziției de suveranitate a Japoniei asupra insulelor Takeshima și a solicitat Guvernului Republicii Coreea asigurări că astfel de acte nu se vor mai întâmpla, protestând cu fermitate împotriva celor întâmplate.

*2 Seria de acțiuni întreprinse de către Republica Coreea după apariția disputei teritoriale prin trasarea ilegală și unilaterală de către Republica Coreea a ”liniei Syngman Rhee” este lipsită de orice putere justificativă prin prisma legislației internaționale și nu are nici o influență asupra determinării suveranității. De asemenea, Republica Coreea pretinde că ocuparea insulelor Takeshima este un act de restaurare a suveranității sale asupra acestora, dar în acest scop Republica Coreea trebuie să prezinte dovezi că a deținut controlul efectiv asupra insulelor Takeshima înainte de 1905, când Japonia deținea controlul efectiv și și-a reafirmat suveranitatea asupra acestora. Însă Republica Coreea nu a prezentat niciodată vreo dovadă în acest sens.

Recunoașterea Insulelor Takeshima

Recunoașterea Insulelor Takeshima în Japonia
 
1. Grupul de insule numite în prezent Takeshima a fost cunoscut în trecut sub denumirea de “Matsushima”, iar insula care acum se numește Utsuryo a fost cunoscută sub denumirea de “Takeshima” sau “Isotakeshima” (Fig. 1). Deși numele insulelor Takeshima și Utsuryo au fost confundate pentru o perioadă de timp din cauza unor greșeli în cartografierea insulei Utsuryo de către exploratorii europeni, se poate confirma, pe baza a numeroase hărți și documente, că Japonia a recunoscut de mult timp existența insulelor “Takeshima” și “Matsushima”.
De exemplu, în multe hărți, inclusiv în Kaisei Nippon Yochi Rotei Zenzu (Harta completă revizuită a pământurilor și a drumurilor din Japonia – publicată pentru prima dată în 1779 de către Nagakubo Sekisui), care este cea mai importantă prezentare cartografică publicată a Japoniei, locațiile insulelor Utsuryo și Takeshima sunt precis înregistrate la poziția lor reală, între Peninsula Coreea și Insulele Oki.



▲Harta completă revizuită a pământurilor și a drumurilor din Japonia (1846) (Biblioteca Universității Meiji)




▲Harta Insulelor Takeshima (aprox.1724) (Muzeul Prefecturii Tottori)


2.În 1787, navigatorul francez Jean-Francois de Galaup, conte de La Perouse, a ajuns în insula Utsuryo și a numit-o insula “Dagelet”. Apoi, exploratorul britanic James Colnett “a descoperit” și el insula Utsuryo și i-a pus numele “Argonaut”. Cu toate acestea, deoarece au existat inexactități în ceea ce privește determinarea latitudinii și longitudinii de către La Perouse și Colnett, insula Utsuryo a ajuns să fie descrisă ca fiind două insule separate pe hărțile făcute ulterior în Europa. (Fig. 2)


                    
▲Fig. 1. Denumirile vechi                                                                        ▲Fig. 2. Denumirile din a doua jumătate a sec. al 19-lea


3.Doctorul Philipp Franz von Siebold, care a locuit în Insula Dejima din Nagasaki, a publicat în Europa, în 1840, “Harta Japoniei”. El a aflat din diverse documente și hărți japoneze că există două grupuri de insule, respectiv, privind dinspre vest, Takeshima (actuala insulă Utsuryo) și Matsushima (actuala Takeshima) situate între Insulele Oki și Peninsula Coreea. În același timp, a aflat din hărțile europene și despre două grupuri de insule, respectiv, iarăşi dinspre vest, “Argonaut” și “Dagelet”. De aceea, Siebold a numit pe harta sa “Argonaut” ca “Takashima” și “Dagelet” cu “Matsushima”. (Fig. 2) Acest fapt a produs și mai mare confuzie, deoarece aloca numele “Matsushima” insulei Utsuryo care fusese denumită până atunci numai “Takeshima” sau “Isotakeshima”.  

4.Astfel, denumirile vechi folosite în Japonia, “Takeshima” și “Matsushima”, au coexistat cu cele date ulterior de către cei din Vest. În această confuzie, japonezii care puteau vedea în depărtare “Matsushima” au cerut guvernului să dezvolte insula. În 1880, guvernul a implementat un studiu la fața locului pentru a clarifica relația dintre diferitele nume ale insulei și s-a confirmat că insula numită “Matsushima” era de fapt Insula Utsuryo.

5.În acest fel, Insula Utsuryo a ajuns să fie numită “Matsushima”, fapt care a ridicat problema cum să fie numită actuala Takeshima. Pentru a rezolva această chestiune, guvernul japonez, luând în considerare și opinia prefecturii Shimane, a schimbat denumirile tradiționale, numind în mod oficia, în 1905, l insula cunoscută în prezent ca Takeshima.


Recunoașterea Insulelor Takeshima în Coreea

1.Nu există nici o dovadă din care să rezulte că Republica Coreea ar fi recunoscut existența Insulelor Takeshima din vechime. De exemplu, bazându-se pe descrierile din textele vechi coreene, inclusiv pe “Samguksagi” (Istoria celor trei regate, 1145), “Sejong Sillok, Jiriji” (Anexă geografică la Însemnările Regelui Sejong, 1454), “Sinjeung Dongguk Yeoji Seungnam” (Ediția revizuită și adăugată a studiului despre geografia Coreei, 1531), “Dongguk Munheon Bigo” (Compilație cu documente de referință despre Coreea, 1770), “Man'gi Yoram” (Manual al Afacerilor de Stat pentru Monarh,1808) și “Jeungbo Munheon Bigo” (Compilație revizuită și adăugită a documentelor despre Coreea, 1908), partea Coreea susţine că a cunoscut de multă vreme existența celor două insule Utsuryo și Usan și că cea din urmă este actuala Takeshima.

2.Cu toate acestea, în timp ce “Istoria celor Trei Regate” conține o descriere a Insulei Utsuryo care aparținea Țării Usan, ce devenise în 512 parte a Regatului Silla, nu există nici o mențiune a “Insulei Usan”. În plus, în alte documente coreene străvechi “Insula Usan” este descrisă ca un loc unde trăiau mulți oameni și se cultivau plante mari de bambus, ceea ce nu se potriveşte realităţii din insula Takeshima și pare, mai degrabă, o descriere a Insulei Utsuryo.

3.Republica Coreea  susţine că “Insula Usan” este Dokdo (numele coreean pentru Takeshima) bazându-se pe o descriere care include faptul că “Insula Usan este ceea ce japonezii numesc Matsushima” în “Yeojiji” (Insemnări geografice, 1656) citată în “Compilația cu referințe a documentelor pentru monarh” şi în “Manualul despre Afaceri de Stat pentru Monarh”. Pe de altă parte, există mai multe studii critice care subliniază că textul original din “Yeojiji” indică faptul că “Insula Usan” și “Insula Utsuryo” se referă la aceeași insulă și că descrierea din documente precum “Compilație cu documente de referință despre Coreea” nu citează direct și cu acuratețe din “Yeojiji”. Astfel de studii scot în evidență faptul că descrierile din acele documente au fost copiate din “Ganggyego” (Studiu al Granițelor Naționale, 1756) care citase fără spirit critic o afirmație mai puțin de încredere făcută de o persoană numită Ahn Yong-bok.

4.În harta atașată la “Sinjeung Dongguk Yeoji Seungnam”, “Insula Utsuryo” și “Insula Usan” sunt descrise ca două insule separate. Dacă “Insula Usan” ar fi actuala Takeshima, după cum pretinde Republica Coreea, ar fi trebuit să fie descrisă ca fiind mult mai mică decât Insula Utsuryo și localizată la est de Utsuryo. Cu toate acestea, pe această hartă, insula Usan este marcată ca fiind aproape de mărimea insulei Utsuryo și situată între Peninsula Coreea și Insula Usturyo (la vest de Insula Utsuryo), ceea ce ar însemna că insula nu există.


▲Sinjeung Dongguk Yeoji Seungnam”
Harta celor opt provincii ale Coreei (Copie) (Arhivele Naționale ale Japoniei)


Întrebări și Răspunsuri 2.

Este Takeshima menționată în documentele coreene sau în hărțile din Republica Coreea?

SUVERANITATEA ASUPRA INSULELOR TAKESHIMA
1.În 1618 (Notă), Ohya Jinkichi și Murakawa Ichibei, negustori din Yonago, Provincia Hōki, din Domeniul Tottori, au primit de la shogunat, prin Lordul de Tottori, permisiunea să treacă spre Insula Utsuryo (pe atunci numită “Takeshima” în Japonia). Apoi cele două familii au călătorit pe rând o dată pe an spre Insula Usturyo pentru a aduna scoici abalone, pentru a vâna lei de mare și a tăia copaci.
Notă: Unii consideră că asta a fost în 1625.
2.Ambele familii pescuiau în jurul Insulei Utsuryo folosind corăbii ale căror pânze purtau blazonul cu nalbă al familiei shogunului la putere și deobicei ofereau cadou scoici abalone shogunului și altora. Astfel ei au monopolizat administrarea insulei cu aprobarea de facto a shogunului.
3. În această perioadă, Takeshima, pe ruta dintre Oki și Insula Utsuryo, a ajuns să fie folosit ca port navigabil, ca punct de andocare pentru corăbii și un loc bun pentru pescuit lei de mare și scoici abalone.
4.Ca o consecință a faptelor de mai sus, Japonia a stabilit suveranitatea asupra Insulelor Takeshima cel mai târziu la mijlocul secolului al XVII-lea (începutul perioadei Edo).
5. Dacă shogunatul ar fi considerat la acea perioadă Insula Utsuryo și Insulele Takeshima ca fiind teritorii străine, ar fi interzis trecerea către aceste insule în anul 1635 când a promulgat directivele pentru a închide Japonia către exterior și când a interzis japonezilor să călătorească în străinătate. Cu toate acestea, nici o astfel de interdicție nu a fost impusă.


▲Permisul de trecere pentru familiile Ohya si Murakawa (Muzeul Prefecturii Tottori)

INTERDICȚIA DE A TRECE ÎN INSULA UTSURYO
“Takeshima Ikken” (Cazul Takeshima)
1. Având permisiunea shogunului de a călători către Insula Utsuryo, familiile Ohya și Murakawa din Yonago au desfăşurat activități comerciale de monopol fără vreo intervenție, timp de aproximativ 70 de ani,.
2. Când familia Murakawa a călătorit spre Insula Utsuryo în 1692, a găsit mulți coreeni care pescuiau pe insulă. În următorul an, familia Ohya deasemenea a întâlnit mai mulți coreeni pe insulă și a adus doi dintre aceştia, Ahn Yong-Bok și Pak Eo-Doon, înapoi în Japonia. În acea perioadă, conducătorii coreeni au interzis populației să călătorească spre Insula Utsuryo.
3. Din ordinul shogunatului, care acum cunoștea situația, Domeniul Tsushima (care a servit ca punct de contact cu autoritățile coreene în timpul perioadei Edo) i-a repatriat în Coreea pe Ahn și pe Pak și a început negocierile cu Coreea, cerând să se interzică cetățenilor coreeni să călătorească în Insula Utsuryo. Cu toate acestea, a existat un conflict de opinii în legătură cu atribuirea Insulei Utsuryo și nu s-a putut ajunge  la un acord în urma negocierilor.
4. Fiind notificat de eșecul negocierilor Domeniului Tsushima, shogunatul a decis să interzică trecerea către Insula Utsuryo în ianuarie 1696, admiţând că, deoarece nici un japonez nu se stabilise pe Insula Utsuryo, iar distanța de la Peninsula Coreea era mai mică decât cea faţă de Provincia Hōki, Domeniul Tottori, nu ar fi fost înțelept să se pericliteze o relație bună cu o țară vecină pentru o insulă considerată neprofitabilă atunci, și că ar fi fost suficient să interzică trecerea către Insula Usturyo pentru că nu fusese încorporată în Japonia. Shogunatul a informat Domeniul Tottori că este interzisă trecerea spre Insula Usturyo pentru japonezi și a ordonat Domeniului Tsushima să informeze autoritățile coreene de această decizie.
Seria de negocieri legate de atribuirea Insulei Utsuryo este cunoscută în general sub denumirea de “Takeshima Ikken” (Cazul Takeshima).
5. Cu toate acestea, în fapt, trecerea spre Insulele Takeshima nu a fost interzisă. Şi de aici rezultă că, la acea vreme, Japonia deja considera Takeshima ca fiind propriul teritoriu.
 
 
Declarația lui Ahn Yong-Bok și întrebările pe care le ridică aceasta
 
1. Ahn Yong-Bok s-a întors în Japonia după ce shogunatul a interzis trecerea spre Insula Utsuryo, ca apoi să fie repatriat în Coreea și interogat de către oficialii coreeni în legătură cu încălcarea deciziei de interzicere a trecerii spre Insula Usturyo. Declarația făcută de Ahn la acel moment este citată astăzi de Republica Coreea ca unul din fundamentele prin care se susţine suveranitatea asupra Insulelor Takeshima.
 
 2. Conform documentelor deținute de Republica Coreea, Ahn Yong-Bok a declarat că în timp ce era în Japonia în 1693 a primit un document de la shogunatul Tokugawa în care se admitea recunoașterea Insulelor Utsuryo și Takeshima drept teritorii coreene, dar că Lordul din Tsushima a capturat acest document. Totuși, negocierile dintre Japonia și Coreea asupra pescuitului în jurul Insulei Utsuryo au început în 1693, când Ahn a fost luat de Japonia și apoi repatriat prin intermediul Domeniului Tsushima. De aceea shogunatul Tokugawa nu i-ar fi dat niciodată un memorandum în care să se spună că Insula Utsuryo și Takeshima erau teritorii coreene când a venit acolo în 1693, și în fapt nu i-a dat un astfel de document.
 
 3. În plus, documentele deținute de Republica Coreea arată că Ahn Yong-Bok a afirmat în timpul vizitei în Japonia din 1696 că a văzut mulți japonezi pe Insula Utsuryo. Vizita sa a fost însă după ce shogunatul decisese să interzică trecerea spre Insula Utsuryo, așadar, nici familia Ohya, nici Murakawa nu călătoreau spre insulă în acea perioadă.
 4. Mărturiile lui Ahn Yong-Bok din documentele deținute de Republica Coreea se bazează pe declaraţiile făcute de acesta la interogatoriul de la întoarcerea sa în Coreea după ce călătorise în străinătate în 1696, în ciuda interdictiei naționale. Sunt numeroase nepotriviri între mărturiile sale şi de starea de fapt, inclusiv cele menționate mai sus, dar cuvintele sale au fost citate de Republica Coreea ca unul din fundamentele pe baza cărora se pretinde suveranitatea asupra Insulelor Takeshima.
 
 

Includerea Insulei Takeshima in Prefectura Shimane


1. In primii ani ai secolului al XX-lea a inceput vanatoarea pe scara larga a leilor de mare in jurul insulei Takeshima. Cu toate acestea, vanatoarea de lei de mare a condus rapid la probleme datorate concurentei excesive; deci, pentru a stabiliza afacerea vanatorii de lei de mare, Nakai Yozaburo, un locuitor al insulelor Oki, Prefectura Shimane a depus in data de 3 septembrie 1904, o solicitare catre trei ministri din guvern ( Ministrul de Interne, Ministrul Afacerilor Externe, si Ministrul Agriculturii si Comertului) pentru includerea “Insulelor Lyanko (Nota)” in teritoriul japonez si pentru un contract de inchiriere pe zece ani.
Nota: “Insulele Lyanko” era termenul colocvial pentru insula Takeshima, derivat din Insulele Liancourt”, numele occidental atribuit insulei Takeshima. Din cauza greselilor grafice ale exploratorilor europeni, Insula Utsuryo a fost de asemenea numita si “Matsushima”, si actuala insula Takeshima a fost numita “Insulele Lyanko”.

2. In baza acestei cereri a lui Nakai, si dupa analizarea opiniei prefecturii Shimane, guvernul a confirmat ca nu exista nici o problema in includerea insulei Takeshima sub jurisdictia Prefecturii Guvernamentale Shimane – Filiala Insulelor Oki, si ca insula va fi oficial denumita “Takeshima”. Astfel, în ianuarie 1905, insula Takeshima, prin decizia Cabinetului,  a intrat in  jurisdictia Insulelor Oki.  
Acest fapt a fost comunicat Guvernatorului Prefecturii Shimane de catre Ministrul de Interne. Cu aceasta decizie a Cabinetului, Japonia isi reafirma suveranitatea asupra insulei Takeshima.

3. In baza deciziei cabinetului si a instructiunilor ministeriale ale Ministrului de Interne, Guvernatorul Prefecturii Shimane a anuntat in februarie 1905, ca insula Takeshima a fost oficial numita Takeshima si era sub jurisdictia Prefecturii Guvernamentale Shimane – Filiala Insulelor Oki, care a fost de asemenea informata asupra acestei situatii. Aceste masuri au fost publicate in ziarele vremii si au fost larg mediatizate.
 

Decizia Cabinetului din 28 ianuarie 1905 (Arhivele Nationale ale Japoniei)


4. In baza Deciziei Cabinetului care stipula ca Insula Takeshima a intrat sub jurisdictia Prefecturii Guvernamentale Shimane – Filiala Insulelor Oki, Guvernatorul a adaugat Insula Takeshima in Registrul Funciar de Stat, si a introdus un sistem de permise de vanatoare a leilor de mare, vanatoarea acestora continuand pana in anul 1941.

5. Republica Coreea sustine ca, in baza Ordonantei Imperiale Coreene nr. 41 din 1900, Insula Utsuryo a fost redenumita Insula Utsu si ca administratorul insulei a devenit magistrat al districtului. Aceatsa ordonanta stipula ca, regiunea aflata in jurisdictia districtului insulei Utsu a fost “toata suprafata Insulei Utsuryo, Takeshima si Ishi-jima” si, unii cercetatori argumenteaza ca, desi aceasta “Takeshima” se refera la o insula mica numita “Jukdo” langa Insula Utsu, “Ishi-jima” (Insula Pietrei) de fapt, corespunde actualei “Dokdo”, deoarece ”Ishi” (Dol) este de asemenea pronuntat si “Dok” in dialect correan si “Ishi-jima”pote fi scris si “Dokdo” in caractere chineze, bazat pe pronuntie.

6. Cu toate acestea, daca “Ishi-jima” corespunde actualei “Takeshima (“Dokdo”), atunci se ridica o serie de intrebari, inclusiv de ce Ordonanta Imperiala din 1900 nu a folosit titulatura “Dokdo” ca si nume al insulei, de ce a folosit “Ishijima” si de ce numele “Insula Usan“(sau un al nume), despre care Republica Coreea pretinde ca ar fi fostul nume al insulei Takeshima, nu a fost folosit.

Desi aceste intrebari nu au raspuns, nu exista nicio dovada ca Republica Coreea stapanea Insula Takeshima atunci cand ordonanta imperiala a fost promulgata. De aceea, este considerat ca Coreea nu a avut nicioadata suveranitatea asupra Insulei Takeshima.
 

Ferma piscicola in jurul anilor 1909 (Arhivele Nationale ale Japoniei)




Vanatoarea leilor de mare pe insula Takeshima la inceputul anilor 1930 (Prefectura Shimane, Arhiva Insulei Takeshima, Colectii private).
 

Situatia imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial


1. Comandantul Suprem al Puterilor Aliate (SCAP) a desemnat zonele în care Japonia trebuie să înceteze exercitarea puterii politice și administrativeși pe cele, ca Insula Takeshima,unde pescuitul sau vânătoarea de balene erau restrictionate.
Aceste directive prevad insa si faptul ca nu trebuie interpretate ca fiind o indicație a politicii aliate, in ceea ce priveste determinarea finală suveranitatii  japoneze  asupra  teritoriului.

2. In nota privind instrucțiunile Comandantului Suprem pentru Puterile Aliate (SCAPIN), directivele sunt prezentate astfel:

(1) SCAPIN nr. 677

(a) In ianuarie 1946, SCAP a emis SCAPIN nr. 677, pentru a solicita Japoniei să înceteze, provizoriu, exercitarea sau incercarea de exercitare a puterii politice sau administrative asupra unor zone.
(b) Paragraful 3 al acestei note afirma “in sensul prezentei directive, Japonia este desemnata să includă cele patru insule principale ale Japoniei și aproximativ 1.000 de insule mai mici, adiacente, inclusiv insulele Tsushima și Insulele Ryukyu (Nansei), la nord de 30° latitudine nordică (cu excepția insulei Kuchinoshima) “ si a enumerat insulele Utsuryo, Cheju, Izu, Ogasawa si Takeshima ca si zone in afara celor în care Japonia avea dreptul să exercite o putere politică sau administrativă.
(c) Totusi, in paragraful 6 al notei, se mentioneaza clar ca nimic din această directivă nu se interpretează ca o indicație a politicii aliate referitoare la determinarea finală a insulelor mici, menționate în articolul 8 al “Declarației de la Potsdam“.
“ (Articolul 8 al “Declarației de la Potsdam“ : suveranitatea japoneză va fi limitată la insulele Honshu, Hokkaido, Shhikoku și alte insule mici, pe care le stabilim).  “

(2) SCAPIN nr. 1033
(a) In iunie 1946, SCAP a emis SCAPIN nr. 1033, pentru a extinde zonele în care japonezilor li se permite să se angajeze în pescuit și vânătoarea de balene (linia MacArthur).
(b) Paragraful 3 al notei, afirma faptul ca “navele japoneze sau personalul acestora nu se vor apropia mai mult de doisprezece kilometri de Insula Takehima (37°15’ latitudine nordica, 131°53’ longitudine estica) și nu vor avea niciun contact cu aceasta“.
(c) Totusi, paragraful 5 al aceleasi note de instructiuni afirma ca “ prezenta autorizație nu este o expresie a politicii aliate, în ceea ce privește determinarea finală a jurisdicției naționale, granițele internaționale și a dreptului de pescuit în zona în cauză sau în orice altă zonă“.

3. Desființarea „ Liniei Mac Arthur “ a fost ordonata la data 25 aprilie 1952 si dupa  trei zile, la data de 28 aprilie a intrat în vigoare “Tratatul de Pace de la San Francisco “ care, prin urmare, a anulat directiva prin care i se cerea Japoniei  sa  înceteze exercitarea puterii politiceși administrative asupra teritoriilor menționate mai sus.
Republica Coreea susține că, aliații nu au recunoscut Takeshima ca parte a teritoriului Japoniei, in baza documentelor SCAPIN menționate mai sus, pe care le iau in considerare ca probe, in vederea revendicarii  suveranitătii asupra Insulei Takeshima.
Cu toate acestea, ambele documente SCAPIN afirmă în mod clar că, acestea nu trebuie interpretate ca un indicator al politicii, referitor la determinarea finală a suveranității japoneze și,  prin urmare, aceste afirmații sunt evident incorecte.
Teritoriul Japoniei a fost  stabillit prin „Tratatul de Pace de la San Francisco“, care a intrat ulterior în vigoare. Acest lucru arată clar că niciunul dintre tratamentele acordate Insulei Takeshima  anterior  efectului Tratatului, nu afectează situatia acesteia.





Abordarea problemei Insulelor Takeshima in Tratatul de Pace de la San Francisco


1. Tratatul de Pace de la San Francisco, semnat in septembrie 1951, stipuleaza ca Japonia trebuie sa recunoasca independenta Coreei si ca trebuie sa renunte la toate drepturile, titlurile si revendicarile legate de “Coreea, incluzand insulele Quelpart, Port Hamilton si Insula Dagelet”.

2. Dupa ce a aflat de existenta acestei sectiuni pregatite de Statele Unite si Regatul Unit al Marii Britanii, in iulie 1951 Republica Coreea a inaintat o scrisoare Secretatului de Stat american, Dean G. Acheson, din partea Ambasadorului Republica Coreea in Statele Unite, Yang Yu Chan. Aceasta scrisoare continea urmatoarea declaratie: “Guvernul pe care il reprezint solicita inlocuirea cuvantului “renunta” – din paragraful A, articolul 2- cu expresia “confirma ca a renuntat pe 9 august 1945 la toate drepturile, titlurile si revendicarile legate de Coreea si de insulele care faceau parte din Coreea inainte de anexarea de catre Japonia, incluzand insulele Quelpart, Port Hamilton, Dagelet, Dokdo si Parangdo” “.

3. In replica la aceasta solicitare formulata de Coreea, in luna august a aceluiasi an, Statele Unite au trimis o scrisoare (din care este prezentat mai jos un extras) din partea lui Dean Rusk, Adjunct pentru Orientul Indepartat al Secretarului de Stat American, adresata Ambasadorului Yang, iar continutul ei reprezinta in mod clar o respingere a revendicarilor Republicii Coreea.
“…Guvernul Statelor Unite nu considera ca Tratatul [Tratatul de Pace de la San Francisco] trebuie sa adopte teoria conform careia acceptarea de catre Japonia a Declaratiei de la Potsdam din 9 august 1945 a reprezentat o renuntare formala sau definitiva la suveranitatea asupra zonelor la care se refera Declaratia. In ceea ce priveste insula Dokdo, cunoscuta si ca Takeshima sau Stancile Liancourt, aceasta formatiune stancoasa care in mod normal este nelocuita nu a fost tratata niciodata, conform informatiilor noastre, ca facand parte din Coreea si, din 1905, a intrat sub jurisdictia Biroului local Insulele Oki al Prefecturii Shimane din Japonia. Insula nu a aparut niciodata inainte ca fiind revendicata de Coreea.”
In baza acestei corespondente, in Tratatul de Pace de la San Francisco, este evident ca Takeshima a fost declarat teritoriu al Japoniei.

4. Raportul Ambasadorului Van Fleet dupa ce a vizitat Republica Coreea in 1954 si s-a intors in Statele Unite arata, de asemenea, ca Statele Unite au concluzionat ca Takeshima este teritoriu al Japoniei si ca insula nu a fost inclusa printre cele pentru care Japonia a renuntat la suveranitate in cadrul Tratatului de Pace de la San Francisco.


▲ Articol 2, Tratatul de Pace de la San Francisco



▲Scrisoare din partea Ambasadorului Republicii Coreea in SUA, Yang You Chan, adresata Secretarului de Stat SUA, Dean G. Acheson (copie)



▲Scrisoare adresta Ambasadorului Republicii Coreea in SUA, Yang Yu Chan, de catre Secretarul de Stat Adjunct al SUA pentru Orientul Indepartat, Dean Rusk (copie)


Takeshima, utilizata ca poligon pentru bombardamente de catre Fortele SUA
  1. In iulie 1951, in timp ce Japonia se afla inca sub ocupatia Fortelor Aliate, Comandantul Suprem al Fortelor Aliate a ales Takeshima pentru a fi utilizata ca poligon pentru bombardamente de catre Fortele SUA, prin SCAPIN, Nr. 2160.
  2. In iulie 1952, imediat dupa intrarea in vigoare a Tratatului de Pace de la San Francisco, raspunzand cererii Fortelor SUA de a utiliza in continuare Takeshima pentru antrenamente, Comitetul Mixt Japonia-SUA, avand functie de organism consultativ pentru aplicarea Acordului Administrativ Japonia-SUA (un acord incheiat in baza fostului Tratat de Securitate Japonia-SUA, caruia i-a succedat actualul Acord cu privire la Statutul Fortelor incheiat intre Japonia si SUA), a ales Takeshima ca zona pentru efectuarea de bombardamente in cadrul antrenamentelor efectuate de catre Fortele SUA stationate in Japonia. Ministerul Afacerilor Externe a publicat aceasta decizie in Monitorul Oficial.
  3. In orice caz, deoarece apele din jurul Takeshima erau propice pentru vanatoarea de lei de mare, pentru pescuitul scoicilor si recoltarea algelor, la cererea localnicilor Fortele SUA nu au mai folosit Takeshima ca zona pentru bombardamente de antrenament incepand cu iarna anului 1952, iar in martie 1953 Comitetul Mixt a decis sa renunte oficial la statutul de poligon pentru bombardamente in cazul Takeshima.
  4. Conform acordului Administrativ Japonia-SUA, Comitetul Mixt trebuia sa serveasca drept mecanism de consultare in luarea deciziilor referitoare la bazele si zonele din Japonia. Prin urmare, faptul ca Takeshima a fost luata in discutie in cadrul Comitetului si faptul ca insula a fost desemnata drept zona utilizata de catre Fortele SUA stationate in Japonia indica in mod clar ca Takeshima este parte a teritoriului Japoniei.


▲Desemnarea drept zona de antrenament pentru armata SUA (gazeta oficiala)


Stabilirea “Liniei Syngman Rhee” si ocuparea ilegala a Takeshima de catre Republica Coreea
 
  1. In ianuarie 1952, Presedintele Republicii Coreea, Syngman Rhee, a emis o declaratie referitoare la suveranitatea maritima, prin care a stabilit “Linia Syngman Rhee”. Stabilirea acestei linii, incluzand insula Takeshima si o suprafata intinsa de ape cu zone de pescuit, a reprezentat un act unilateral contrar legislatiei internationale.
  2. In martie 1953, Comitetul Mixt Japonia-SUA a decis ca Takeshima sa nu mai fie folosita ca poligon pentru bombardamente de catre Fortele SUA. Acest lucru le-a permis japonezilor sa-si reia activitatile de pescuit in jurul Takeshima, dar s-a confirmat ca si coreenii desfasurau activitati de pescuit in vecinatatea insulei. In luna iulie a aceluiasi an, o nava japoneza de patrulare apartinand Agentiei pentru Siguranta Maritima (actuala Paza de Coasta a Japoniei) care a solicitat coreenilor implicati in activitati ilegale de pescuit sa paraseasca Takeshima a fost tinta unor tiruri lansate de autoritatile coreene care ii protejau pe pescarii coreeni.
  3. In iunie 1954, Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Coreea a anuntat ca Paza de Coasta a tarii a trimis un batalion permanent la Takeshima. In luna a aceluiasi an, o nava a Agentiei pentru Siguranta Maritima care patrula langa Takeshima a fost tinta unor tiruri lansate de pe insula, acest incident confirmand ca forte de securitate ale Republicii Coreea stationau pe Takeshima.
  4. De atunci, Republica Coreea a mentinut forte de securitate pe Takeshima si a construit spatii de locuit, o baza de monitorizare, un far si facilitati portuare si de andocare.
  5. Stabilirea Liniei Syngman Rhee reprezinta o demarcare ilegala a apelor internationale, iar ocuparea Takeshima de catre Republica Coreea constituie o actiune ilegala de ocupare, lipsita de fundament in legislatia internationala. Niciuna dintre masurile luate de Republica Coreea in timpul perioadei de ocupare ilegala a Takeshima nu are vreo justificare legala. In nicio situatie, astfel de actiuni nu pot fi acceptate din perspectiva Japoniei cu privire la suveranitatea asupra Takeshima. Japonia protesteaza energic impotriva oricarei masuri luate de Republica Coreea si solicita retragerea masurilor mentionate, cu orice prilej.


▲Vas de patrula al Garzii de Coasta Japoneze, asupra caruia s-a tras (1953)


Propunere de inaintare la Curtea Internationala de Justitie
 
  1. In urma stabilirii Liniei Syngman Rhee de catre Republica Coreea, Japonia a protestat energic, in mod repetat, impotriva fiecare actiuni a acesteia; actiuni incluzand pretentiile Republicii Coreea de suveranitate asupra Takeshima, pescuitul in zona Takeshima, deschiderea focului asupra navelor care patrulau, si ridicarea unor constructii pe insule.
  2. In scopul solutionarii pasnice a disputei, in septembrie 1954, Japonia a propus Republicii Coreea, intr-o nota verbala, ca aceasta disputa referitoare la suveranitatea Takeshima sa fie inaintata  Curtii Internationale de Justitie (CIJ). In orice caz, in luna octombrie a aceluiasi an, Republica Coreea a respins propunerea, printr-o nota verbala (Nota 1). In plus, cu ocazia convorbirilor la nivel de ministere de externe din martie 1962, Zentaro Kosaka, la acel moment Ministrul Afacerilor Externe al Japoniei, i-a propus lui Choi Duk Shin, Ministrul Afacerilor Externe al RC, sa inainteze disputa la CIJ, dar aceasta propunere, din nou, nu a fost acceptata de Republica Coreea.
  3. In plus, in august 2012, Japonia a inaintat, din nou, o alta nota verbala in scopul inaintarii disputei cu privire la suveranitatea Takeshima catre CIJ, dupa ce Lee Myiung-bak, Presedintele de atunci al Republicii Coreea, a devenit primul Presedinte coreean din istorie care a vizitat Takeshima. In orice caz, Republica Coreea a respins propunerea Japoniei, in cursul aceleiasi luni (Nota 2).
 
Nota 1: Inaintarea catre CIJ a fost de asemenea propusa Republicii Coreea de catre SUA in 1954. In raportul pe care l-a facut la intoarcerea acasa, Ambasadorul Van Fleet a notat ca “desi Statele Unite considera ca aceste insule sunt parte a teritoriului japonez […] pozitia noastra este ca disputa ar trebui inaintata Curtii Internationale de Justitie si aceasta propunere a fost comunicata, in mod informal, Republicii Coreea”.


▲Raportul la intoarcerea in tara al Ambasadorului Van Fleet

Nota 2: CIJ are jurisdictie asupra unei dispute doar atunci cand toate partile implicate sunt de acord ca o solutie sa fie gasita de catre Curte. Incepand cu anul 1958, Japonia a acceptat jurisdictia CIJ chiar si in cazul in care un alt stat deschide un caz impotriva ei fara consimtamantul Japoniei. Japonia respecta suprematia legii in cadrul comunitatii internationale. In orice caz, Republica Coreea nu adopta aceeasi pozitie. Prin urmare, chiar daca Japonia inainteaza cazul, in mod unilateral, la CIJ, aceasta nu detine jurisdictie atat timp cat Republica Coreea nu o accepta.